Imi plac poeziile polivalente. Adica imi plac atat poeziile ce se incadreaza in imaginea clasica a poeziilor, de genul rima, motive poetice, accente romantate, dar imi plac si poeziile ce denota mai putina ritmicitate, rima si mai multa inventivitate si uneori nebunie la maxim. Daca imi aduc bine aminte Stanescu spunea ca fiecare om are in el o doza de poezie, iar poetul este doar un fel de mecanism sau intrument care trezeste poezia in fiecare dintre noi.
Pe de alta parte exista oameni de diverse profesii, care au poezia in ei si care nu asteapta sa vina poetul sa trezeasca sentimentul poetic. De exemplu, am dat recent de un fragment poetic scris in secolul al 18-lea de James Grainger (1721–1766). Omul a hotarat sa invesniceasca in forme poetice experienta sa de cultivare a trestiei de zahar. S-a dovedit atat de cunoscator incat a reusit sa compileze o cartulie de 162 pagini.
Pe langa asta Grainger a reusit sa ma puna pe ganduri: Daca tot imi scriu disertatia despre o fabrica de zahar, poate scriu si eu un fel de anexa poetica despre sfecla de zahar? Nu de alta dar de ce sa ramana sfecla de zahar in urma trestiei? Poate astfel iau si un premiu de la Sudzucker-Moldova…
