notite de calatorie

Destinatia Hmelnitkii, Ucraina. M-am pornit din Chisinau la 7:40 seara cu autobusul Chisinau-Hmelnitkii. Pretul biletului: 185 lei. Am ajuns la Hmelnitkii, la 7:00. Durata calatoriei: 11 ore si 20 de minute.

Autobusul a fost destul de decent. Ceea ce la inceput parea o rabla, s-a dovedit a fi un autobus cu aer conditionat. Se pare ca proprietarii autobusului l-au achizitionat in idea ca in va un autobus adaptat la drumurile moldo-ucrainene. Contrar aparentelor, drumurile ucrainene din regiunea Hmelnitkii sunt la fel ca drumurile din Moldova.

Cineva imi spunea ca Ucraina nu investeste in ceea ce a fost sudul Basarabiei pentru ca se teme sa nu piarda acest teritoriu. Expeditia mea la Hmelnitkii demonstreaza contrariul. Ucraina nu investeste nici in ceea ce este sau se vrea a fi inima identitatii ucrainene. Caci unde daca nu la Hmelnitkii, orasul ce poarta numele lui Bogdan Hmelnitkii, ar trebui Ucraina sa investeasca.

Nu-i vorba la nivel simbolic si discursiv se investeste destul. Hmelnitkii este intr-adevar un oras ce vorbeste numai ucraineana. Totusi atunci cand lumea vede ca nu te descurci in limba lor, trece mai anevoios la rusa. Drumul a fost lipsit de peripetii (sa nu uit sa bat in lemn). La un moment dat, nu stiu din ce cauza am stationat intr-un spatiu amenajat vreo doua ore: de la 3 la 5 dimineata. O fi pentru ca soferul vroia sa se odihneasca, sau pentru ca gara din Hmelnitkii este foarte aglomerata si nu accepta pasageri mai devreme de ora stabilita in grafic?

Curios este ca la sosire nici nu am intrat in autogara locala. Am poposit la marginea autogarii si imediat am fost invadati de taximetristi. Fiind prudent din fire nu ma las sedus atat de usor de limbajul taximetrist. Totusi de data asta probabil am fost impresionat de valoarea istorica a echipajului taximetrist si am cedat. La fel de istoric arata si taxmetristul. Am dat 30 de grivne pentru o calatorie de la gara la arhiva locala. Calatoria a fost scurt. In schimb a fost foarte instructiva. In conditii mai extremale, de ploi sau vizibilitate redusa, probabil nu m-as fi incurcat cu acest sofer.

Soferul afisa un ten de Native American, ce se datoreaza probabil mai mult pasiunii sale pentru “apa de foc” decat faptului ca a fost expus la razele ultraviolete. Dialogul nostru nu a trecut mai departe de frazele cliseu: De unde esti? Ce faci? Adica intrebari banale dar care fac o calatorie banala sa para un fel de calatorie initiatica. In aceste imprejurari, cateva fraze seci pot sa para efemere dar pot in acelasi timp sa lase urme adanci asupra impresiei mele despre acest loc, unde probabil nu o sa mai ajung niciodata.

Randurile de fata le scriu la o terasa destul de cocheta ce se afla in centrul orasului. Aici chelneritele mi se par mult mai pregatite sa faca fata unei glume decat la Chisinau. Probabil pentru ca dantura lor nu este hollywoodiana iar zambetul pe care il emana nu se sinchiseste si de niste nuante cafegii.

Terasa este chiar in scuarul central al orasului. Aici se afla primaria, consiliul local si tribunalul-toate atributele unui oras N de provincie. Tot aici se afla si un panou unde sunt afisate poze cu celebritatil locale: medicul obstetrician, care sta la baza fertilitatii orasului; cativa directori de fabrici si bineinteles cateva cadre didactice. Langa panoul de onoare isi desfasoara activitaile un grup de angajati ai spatiilor verzi- adevaratii cetateni de onoare ai orasului. Trag la sapa pentru ca piata sa fie incununata cu un havuz.

Arhiva locala este o cladire impunatoare cu 9 etaje. Sala de lectura este dotata cu camere de supraveghere, iar cercetatorii pot sa ia cu ei in sala si bagajele. Inca o chestie buna este ca dosarele comandate pana la ora 11 iti sunt livrate in aceasi zi la ora 14:30. Astfel nu e vorba nici pe departe de 10 zile lucratoare cum se poarta la Arhiva Nationala in Chisinau. In aceste conditii, un cercetator ambulant are posibilitatea sa consulte dosarele in aceasi zi, si seara poate sa se intoarca acasa.

Am comandat 11 dosare care sunt cumva tangentiale cu ceea ce ma intereseaza. Inca un amanunt interesant, in sala de lectura este doar o angajata, care aduce dosarele cu un carucior si nu trebuie sa le care cu mainile, cum se poarta inca la Chisinau. Astfel arhivista se descurca si singura, si nu trebuie de fiecare data sa apeleze la asistenta cercetatorilor ca sa care dosarele. Oare ce ar fi ca si in Moldova la arhive sa existe o inventie atat de simpla precum “caruciorul”?

Un ultim amanunt: perfectiunea nu sta in firea lucrurilor. Asa se intampla si cu dosarele care ma intereseaza. Dosarele care ma intereseaza cel mai mult au cazut prada unui incendiu. Totusi acest mic amanunt nu poate sa puna punct cercetarilor mele. Pur si simplu trebuie sa caut in alta parte!

This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

1 Response to notite de calatorie

  1. a says:

    ma numesc adrian (asta apropo de rubrica “despre mine”, care nu stiu de ce, m-a amuzat un pic.. poate pentru ca te cunosc) si tin sa iti comunic ca stilul tau scriitoricesc, cel putin in limba romana, s-a inrautatit. trebuie neaparat sa vorbim despre asta. vin in moldova in aproximativ 4 saptamani. adica de pe 28 august incolo. sper sa ai timp si spatiu pentru o scurta vizita. ihaa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s