strainul

Image

                                                   Fotografie de Andrei Gherciu

Spectacolul “Strainul” dupa romanul omonim de Albert Camus, Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, Chisinau, Republica Moldova, str. Alexei Mateevici 111, blocul I, sala 311, duminica 17 februarie 2013, ora 14:00. Actor: Ion Jitari; Regizor: Denis Chirtoacă; Scenograf: Igor Machedon; Compozitor: Alexandra Bobu.

In ultimul timp, merg mai rar la teatru. Sa zic despre cauze: nu stiu ce sa zic. Poate am devenit mai snob. Poate am nevoie de o pauza. Poate m-am suprasaturat si organismul uman are nevoie de momente de introspectie. Poate totul este mult mai simplu: pur si simplu nu exista spectacole bune in Moldova. Si nu e de mirare ca nu exista. Pe de o parte, este saracia si lipsa de interes. Pe de alta parte, exista obisnuinta “actorilor profesionisti” de a ridica un salariu stabil de la teatrul unde sunt angajati. In momentul in care salariul este stabil, si nu depinde de performantele sale, atunci dispare orice mecanism de motivare.

Ce tampenie: actoria se preda la Academie, si se invata timp de patru ani. Astfel, cum sa nu ai iluzia ca rozi pantalonii si inveti o meserie. De altfel, la fel ca si in alte domenii profesionale, universitatile noastre ar trebui sa puna accent mai mult pe formarea unor deprinderi practice, decat pe insusirea teoretica a unor notiuni abstracte. Academia de Teatru sa se transforme intr-o institutie, care sa ofere contra plata niste cursuri de actorie, si sa angajeze profesori si actori atat din Moldova, cat si sa invite artisti de peste hotare.

In aceste conditii, aparitia unui monospectacol studentesc este ca o gura de oxigen. Nu ma refer aici la valoarea sau non-valoarea artistica a spectacolului. Dupa cum bine se stie acest criteriu este foarte si foarte subiectiv. Ma refer mai mult la intentia actorilor-studenti de a monta un spectacol la o ora mai putin obisnuita, intr-un spatiu minimalist ca volum, cat si ca decor. Actorii nu sunt impusi sa joace spectacolul pentru ca asa este prevazut de afisul teatrului, si cu acelasi succes presupun ca publicul este un atribut necesar, dar numarul spectatorilor este tot o chestie ce conteaza mai putin. Bineinteles, orice actor isi doreste public, dar nu orice actor are curajul sa joace fara public.

In plus, mi-a placut ca la final, nu s-a insistat pe un ritual atat de popular in teatrele de la noi: absolut toate spectacolele din teatrele asa-zis profesioniste se termina cu aplauze furtunoase si publicul frenetic ridicat in picioare. Or, de multe ori acest simulacru se datoreaza mai putin sentimentului de implinire pe care il simte spectatorul, si mai mult antrenarii spectatorului in spectacolul cu genericul “cine striga mai tare “Bravo” si cine aplauda mai tare.” Astfel nici nu stii de ce sa fii impresionat: de spectacolul de pe scena sau de spectacolul din sala?

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s