strainul

                                                   Fotografie de Andrei Gherciu

Spectacolul “Strainul” dupa romanul omonim de Albert Camus, Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, Chisinau, Republica Moldova, str. Alexei Mateevici 111, blocul I, sala 311, duminica 17 februarie 2013, ora 14:00. Actor: Ion Jitari; Regizor: Denis Chirtoacă; Scenograf: Igor Machedon; Compozitor: Alexandra Bobu.

In ultimul timp, merg mai rar la teatru. Sa zic despre cauze: nu stiu ce sa zic. Poate am devenit mai snob. Poate am nevoie de o pauza. Poate m-am suprasaturat si organismul uman are nevoie de momente de introspectie. Poate totul este mult mai simplu: pur si simplu nu exista spectacole bune in Moldova. Si nu e de mirare ca nu exista. Pe de o parte, este saracia si lipsa de interes. Pe de alta parte, exista obisnuinta “actorilor profesionisti” de a ridica un salariu stabil de la teatrul unde sunt angajati. In momentul in care salariul este stabil, si nu depinde de performantele sale, atunci dispare orice mecanism de motivare.

Ce tampenie: actoria se preda la Academie, si se invata timp de patru ani. Astfel, cum sa nu ai iluzia ca rozi pantalonii si inveti o meserie. De altfel, la fel ca si in alte domenii profesionale, universitatile noastre ar trebui sa puna accent mai mult pe formarea unor deprinderi practice, decat pe insusirea teoretica a unor notiuni abstracte. Academia de Teatru sa se transforme intr-o institutie, care sa ofere contra plata niste cursuri de actorie, si sa angajeze profesori si actori atat din Moldova, cat si sa invite artisti de peste hotare.

In aceste conditii, aparitia unui monospectacol studentesc este ca o gura de oxigen. Nu ma refer aici la valoarea sau non-valoarea artistica a spectacolului. Dupa cum bine se stie acest criteriu este foarte si foarte subiectiv. Ma refer mai mult la intentia actorilor-studenti de a monta un spectacol la o ora mai putin obisnuita, intr-un spatiu minimalist ca volum, cat si ca decor. Actorii nu sunt impusi sa joace spectacolul pentru ca asa este prevazut de afisul teatrului, si cu acelasi succes presupun ca publicul este un atribut necesar, dar numarul spectatorilor este tot o chestie ce conteaza mai putin. Bineinteles, orice actor isi doreste public, dar nu orice actor are curajul sa joace fara public.

In plus, mi-a placut ca la final, nu s-a insistat pe un ritual atat de popular in teatrele de la noi: absolut toate spectacolele din teatrele asa-zis profesioniste se termina cu aplauze furtunoase si publicul frenetic ridicat in picioare. Or, de multe ori acest simulacru se datoreaza mai putin sentimentului de implinire pe care il simte spectatorul, si mai mult antrenarii spectatorului in spectacolul cu genericul “cine striga mai tare “Bravo” si cine aplauda mai tare.” Astfel nici nu stii de ce sa fii impresionat: de spectacolul de pe scena sau de spectacolul din sala?

cimitirul

Imi dau perfect seama ca titlul postului nu este nicidecum o chemare la lectura, in lumea noastra obsedata de viata si oarecum alerta in fata mortii. Cimitirul nu este nici mall unde poti sa mergi la shopping, si nici cinematograf 3 D. Totusi sunt ferm convins de faptul ca cimitirele sunt mai mult decat o suma de cavouri sau morminte acoperite de un strat de cernoziom si de simboluri mortuare. Pe langa faptul ca acestea de cele mai multe ori sunt reprezentate ca niste scene unde se joaca cosmaruri de genul ritualurilor de exorcizare sau de sacrificare a unor valori umaniste, cimitirele mai pot sa fie si niste locuri cu o valoare destul de lumeasca.

Asadar atunci cand merg undeva, intr-o localitate noua, incerc in primul rand sa vizitez cimitirul. De ce cimitirul si nu muzeele, localurile, pietele, etc? Pentru ca cimitirul cu toate ca este o adunatura de morti, este in acelasi timp si o mostra de istorie foarte vie, pentru cei care au rabdaraea sa descifreze. Ordinea in care sunt amplasate mormintele, stilul cavourilor, cronologia si epitafurile reprezinta si o cheie de interpretare a societatii din afara cimitirelor. In plus, spre deosebire de alte atractii turistice, cimitirul nu este atat de popular si te poti bucura in liniste de o plimbare prin istoria comunitatii.

Pe langa atractia turistica a cimitirelor, acestea sunt si niste locuri unde inca se mai pastreaza linistea. Cel putin acestea raman locuri linistite, pana cand milioane de oameni nu vor invada cimitirele dupa ce vor fi citit acest post. Nu exista un loc mai bun pentru meditatii si lecturi decat cimitirul. In acelasi timp, cimitirul este si un loc bun pentru o discutie intr-o companie restransa. Avantajul unui asemenea loc este ca discutiile sunt mult mai putin vocale, iar anturajul predispune la un mod de comunicare in care subtextul si contextul este mai important decat mesajul in sine. Sau mai bine zis, contextul discutiei domina mesajul.

oda insulinei

Este insulina buna si insulina mai putin buna

Este insulina de lunga durata si insulina de durata mai scurta

Este insulina cristalina si insulina mai diluata

Este insulina analog umanoida si insulina fabricata din pancreasul porcinelor

Este insulina “Made in USA” si insulina “Fabrique en France”

Este insulina gratuita si insulina care se elibereaza doar pe bani

Este insulina injectata cu seringi si alta injectata cu pixul

Este insulina injectata in WC si insulina consumata in public

Este insulina care miroase si mai este si insulina care pute

Este insulina care ajunge si este insulina care ramane

Si mai este o insulina despre care se cunoaste mai putine

Si care nu va mai fi elaborata de pancreasul diabetic

 

de ce am decis sa raman in Moldova

Daca tot e la moda sa scrii despre optiunea ta sau a mea de a ramane in Moldova. Am decis sa scriu si eu cateva randuri la aceasta tema. Asadar de ce am decis sa raman in Moldova?

Am decis sa raman in Moldova pentru ca mi-e lene. Da! Absolut si categoric am decis sa raman in Moldova nu pentru ca oamenii de aici imi sunt pe plac sau pentru ca vreau sa ajut la “schimbarea la fata a acestei tarisoare.” Nu cred in schimbarea la fata! Cred doar intr-o lancezeala permanenta in care s-a zbatut si se va zbate inca multa vreme acest teritoriu de frontiera numit foarte fastuos “Republica Moldova.”

Problema cea mare este ca pentru ca sa ajungi in alta parte trebuie sa depui efort, ca sa fii competitiv. Atunci cand ma refer la competitie am in vedere nu doar competitia in domenii precum tehnologiile avansate sau alta matematica superioara. Atunci cand spun competitie ma refer la competitie acerba in toate domeniile: incepand de la constructii, si pana la educatie. Repet inca odata: cei care au reusit sa plece si sa ramana in alte tari, au facut si continua sa faca fata unei concurente acerbe in toate domeniile.

Nu e usor nici sa ramai in Moldova. Aici exista un alt gen de concurenta: nu este o concurenta a aptitudinilor si a calitatilor profesionale. Aici este o concurenta a orgoliilor si a conflictelor marunte. Aceste conflicte si orgolii se dau pe fiecare suta de metri si in fiecare gen de activitate. Asadar la intrebarea: Unde este mai bine? Aici sau acolo? Prefer sa dau un singur raspuns: Cel mai bine este in avion!

chestiunea gagauza

Daca tot sunt la etapa de analiza a unor documente din arhivele de la Moscova, am gasit un document curios.

La RGANI (Rossiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Noveishei Istorii), fondul 5, inv.31, d.98, l. 19-20, un rezumat al documentului (trad. din rusa):

“La data de 27.02.1958, Tkachi, Secretarul CC al PCM, scrie catre Comitetul Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietica  (CC al PCUS) despre faptul ca Mesheriuk, docentul catedrei istorie a popoarelor din URSS, de la Universitatea de Stat din Chisinau s-a adresat la CC al PCUS, cu o scrisoare in care cere sa se formeze Republica Autonoma Sovietica Socialista Bulgaro-Gagauza, in componenta RSSM. In aceasta republica autonoma ar trebui sa intre 8 raioane din RSSM si 9 raioane din RSSUcraineana. Capitala acestei autonomii ar fi trebuit sa fie or. Bolgrad.

In aceasi scrisoare a lui Mesheriuk se mentioneaza ca, in RSSM nu exista nicio publicatie in limba gagauza, si de acest fapt profita misionarii crestini, care editeaza brosuri in limba gagauza, si astfel puterea sovietica pierde lupta ideologica.

In concluzie, Comitetul Central al PCM considera ca aceasta cerere este indreptatita, dar prematura. Pentru a forma aceasta republica autonoma bulgaro-gagauza, RSSM are nevoie de vreo 3-4 ani ca sa se pregateasca. ”

Desi istoricii nu accepta intrebarea “daca ar fi fost” sau “ce-ar fi fost daca,” totusi ar fi fost interesant de vazut cum ar fi evoluat lucrurile in fosta URSS, daca se crea o RASSBulgaro-Gagauza cu capitala la Bolgrad. Care ar fi fost evolutia acestei republici autonome, odata cu disolutia URSS, si cu formarea Ucrainei si Moldovei in 1991?

 

intre Est si Vest

Iata cateva poze si cateva vorbe de la Istanbul. Aici cred ca imaginile vorbesc mai mult decat cuvintele

Intalnirea dintre Orient si Occident

Duty free

“Mare e Allah”

Iaca asta fericire: sa ai la dispozitie o mare intreaga ca sa faci curatenie pe pamant

Un pescar solitar

Cel mai bun pescuit e atunci cand unul tine undita, dar la sfarsit toti prind peste

Cred ca aceasta poza ar putea fi cu succes replicata in orice parte a lumii, iar in spate s-ar perinda munti, mari, deserturi, paduri tropicale, tundre, etc.

digest

Ma trezesc dimineata si vad ca Beeline mi-a trimis o instiintare:

“Останется ли Молдавия без президента?” (“Va ramane Moldova fara presedinte?”)

In Rusia operatorii de telefonie mobila au obiceiul de a trimite tot felul de stiri si aplicatii care nici macar nu vin sub forma de SMS, dar pur si simplu apar pe ecran si daca accidental apesi pe butonul “OK” atunci ti se scot niste ruble din cont. De data asta stirea despre Moldova imi era promisa pentru suma de 3 ruble 50 copeici. Dintre toate instiintarile de pana acum, aceasta era cea mai ieftina. Probabil in acest caz piata are dreptate.

P.S. Impart bucataria cu o broasca testoasa. De prin auzite se pare ca broasca are in jur de 30 de ani. Spre deosebire de oameni, broastele nu isi afiseaza varsta. Nu ai cum sa stii cati ani are vreun exemplar. Daca la oameni apar multe semnale ca varsta isi spune cuvantul, atunci testoasele nu au nevoie de cosmetice si de alte preparate pentru a-si mentine tonusul. Singurul indiciu al varstei este ca pe masura ce imbatranesc, testoasele au nevoie de mai mult timp pentru a-si inghiti hrana. De exemplu, vecina mea nu poate sa manance multa varza. Mananca un pic si face un cerc in jurul bucatariei. Dupa care iar se apuca de mancat. Pofta mare testoaso!